Ce înseamnă programul de finanțare la Brașov:


Ne propunem să susținem oamenii cu inițiativă din orașul Brașov să dezvolte și să implementeze proiecte care vin cu soluții în ariile educației și mediului și care cresc astfel calitatea vieții locuitorilor.
În cadrul acestui program de finanțare și mentorat dezvoltăm capacitatea organizațiilor de a se adresa și de a rezolva nevoile comunității. Încurajăm proiectele care au o componentă de activare comunitară atât prin propunerea de activități realizate în spațiile comunitare, cât și prin implicarea voluntarilor.

Cine poate aplica

Etapele programului

01

Apel de proiecte

Știm că brașovenii își iubesc și își cunosc cel mai bine orașul, așa că așteptăm să înscrie proiecte de educație și mediu care, cu siguranță, ne vor face foarte grea selecția. Proiectele vor putea fi înscrise în perioada 8 iulie -5 august.

02

Sesiuni de consiliere și mentorat

De pe 8 iulie până pe 4 august vom oferi aplicanților, în funcție de nevoile lor, sesiuni individuale de mentorat sau pe grupuri tematice, care să îi ajute să îmbunătățească proiectul pe componentele de design, implementare și bugetare.

03

Jurizare

Pe 14 august, un juriu independent, reprezentativ pentru comunitatea locală, cu membri din societatea civilă, din aria ONG și din cea corporate, va nota proiectele aplicate pe baza grilei de evaluare a fondului.

04

Anunțarea proiectelor finaliste

Sub atenta supervizare a echipei Fundației Comunitare Brașov, va fi momentul ca proiectele câștigătoare să prindă o formă concretă care să aducă un plus comunității brașovene. Implementarea proiectelor se va întâmpla în perioada 1 septembrie 2020 - 15 martie 2021.

05

Raportare și comunicare rezultate

La sfârșitul implementării proiectului, fiecare echipă de proiect va pregăti un raport narativ și un raport financiar ce vor fi comunicate de către Fundația Comunitară Brașov. Echipele de proiect vor avea timp să le completeze și să le trimită în intervalul 15-30 martie 2021.

Calendarul programului

8 IULIE 2020

Lansarea concursului de proiecte

5 august 2020

Termenul limită pentru depunerea proiectelor

5 - 18 august 2020

Jurizarea proiectelor

19 august 2020

Anunțarea proiectelor selectate pentru semnarea contractelor

20-31 august 2020

Semnarea contractelor de finanțare

1 septembrie 2020 - 15 martie 2021

Implementarea proiectelor

30 martie 2021

Depunerea rapoartelor finale

20 aprilie 2021

Eliberarea declarațiilor de încheiere a contractelor

Buget


Fondul disponibil la Brașov pentru inițiative din comunitate este de 50.000 euro

Ce fel de proiecte susținem

Inteligență emoțională

Gestionarea eficientă a deșeurilor

Direcții de finanțare

Inițiative de educaţie

Microgranturi acordate pe bază de concurs

Inițiative de mediu

Microgranturi acordate pe bază de concurs

Așa da

Programe educaționale, creative și inovatoare care să contribuie la:
  • Dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și profesorilor. Stimularea curiozității și pasiunii copiilor și tinerilor pentru științele exacte
  • Programe de integrare a familiei în actul educațional
  • Dezvoltarea gândirii aplicate, critice, a abilităților de comunicare, relaționare și colaborare
  • Dezvoltarea inteligenței emoționale și a competențelor artistice ale copiilor și tinerilor
  • Poate fi un avantaj includerea de activități de educație ecologică non-formală, precum și promovarea unui stil de viață sănătos și în armonie cu mediul înconjurător

În domeniul mediului vizăm proiecte precum:
  • Înființarea și reabilitarea parcurilor publice, a terenurilor de joacă-recreere, a parcurilor școlilor pe baza principiilor de protecție a mediului, în scopul utilizării comunitare.
  • Crearea de spații verzi comunitare incluzive și sigure de joacă și învățare
  • Gestionarea eficientă a deșeurilor
  • Implicarea comunității în diferite evenimente comunitare menite să promoveze cultivarea conștiinței ecologice
  • Creșterea înțelegerii și responsabilizării generației tinere pentru protecția mediului

Așa nu

NU sunt de interes proiectele care:
  • Nu respectă criteriile de valori ale ”Fondului pentru un viitor mai bun în comunități”
  • Au o componenta redusă de inovaţie și de creativitate (soluţia propusă NU aduce idei noi în felul în care se predau/învaţă disciplinele școlare);
  • Dezvoltarea de abilități NU este mai mare în raport cu transmiterea de informații (proiectele trebuie să pună accent pe formarea unor abilități și crearea unui context care facilitează învățarea şi integrează informații într-o activitate practică, mai mult decât simpla exersare a memoriei);
  • Nu încurajează spiritul de echipă (ne interesează propunerile care încurajează colaborarea în echipe cu oameni pe diverse categorii de vârstă şi abilităţi);
  • Nu stimulează gândirea critică și rezolvarea problemelor (urmărim să încurajăm tinerii să propună soluții și să își exerseze gândirea analitică pe care să o transpună în practică);
  • Nu sunt interdisciplinare (susținem proiectele care accesează informații din mai multe discipline și le integrează într-o propunere practică).

#Echipadefond la Brașov

Erika Andrasi

Grant Manager
Fundația Comunitară Brașov
erika@fundatiacomunitarabrasov.ro
On the job:
Erika este Grant Manager și, mereu sub deviza “împreună orice este posibil, a acumulat o vastă experiență ca project manager, evaluator de proiecte, activând, în același timp, în domeniul dezvoltării comunitare.
After job:
Este un “playlist ambulant”. Fie că este vorba despre muzică clasică, modernă sau corală, întreab-o despre orice melodie și ea o va ști.

Oana Clinciu

Coordonator Comunicare
Fundația Comunitară Brașov
oana.clinciu@fundatiacomunitarabrasov.ro
On the job:
New entry al Fundației Comunitare Brașov, Oana a preluat, pe lângă rolul de Program Manager, și rolul de Manager Comunicare, folosindu-și în beneficiul comunității experiența acumulată în zona de corporate și freelancing.
After job:
Eliberează energiile negative la ore de Bag Box și le adună pe cele pozitive la clasele de Yoga.

Laura Popeea

Director Executiv
Fundația Comunitară Brașov
laura@fundatiacomunitarabrasov.ro
On the job:
Cu o experiență de 4 ani în calitate de membru de Board al Fundației Comunitare Brașov și de 2 ani în calitate de Director Executiv, Laura coordonează procesul de design de fond și contribuie la conectarea la oamenii resursă din comunitate.
After job:
Are un râs foarte sonor și deseori molipsitor care o face remarcată în orice mulțime

“Am simțit întotdeauna că oamenii sunt fascinanți, că relațiile sunt cele în care merită să investești și să le crești. Am ales să mă implic cu credință, dedicare și bucurie muncii pentru comunitate deoarece mă motivează din plin să contribui la un mai bine comun și pentru șansa de a lucra cu oameni minunați, pasionați, creativi și cu inițiativă. Cred în a pune la un loc viziuni, visuri, resurse și în a clădi împreună.”

Laura Popeea, Director Executiv, Fundația Comunitară Brașov

#Juriuldefond la Brașov

Cristina Hanganu

Director de Comunicare & CSR, Lidl România

Alina Porumb

Membru Consiliu Consultativ al FCBV

Cristi Irimia

Management Corporativ

Istvan Szabo

Antreprenor si Membru Board FCBV

Antoneta Gales

Consultant în schimbare organizaționlă, Trainer, Coach

Romulus Oprica

Doctor în sociologie și specialist marketing

Georgiana Andrei

Specialist Comunicare, Fundația Conservation Carpathia

Cornel Spiridon

Profesor și ecologist Club pentru Protecția Naturii și Turism Brașov

”Puterea unei comunități stă în puterea membrilor ei de a-și înțelege nevoile, de a se implica și de a-și transpune viziunea în realitate. Eu în asta cred.”

- Erika Andrási, Grant Manager ”Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

Cum vor fi jurizate proiectele la Brașov


Fundația Comunitară Brașov va ține cont de următoarele criterii în procesul de jurizare:

  • Trimiterea aplicațiilor conform cerințelor: aplicația a fost trimisă în termenul limită stabilit, folosind formularul corespunzător, cuprinzând toate anexele cerute și are semnatura solicitantului;
  • Eligibilitatea echipei de proiect: cei care propun proiectul fac parte din categoriile eligibile și formează o echipă de minim 3 persoane, dintre care cel puțin un membru al echipei locuiește în orașul Brașov;
  • Experiența echipei: experienţa responsabilului de proiect şi a celor implicaţi în echipa de implementare este relevantă şi suficientă pentru a permite finalizarea cu succes a proiectului;
  • Relevanța activităților: activitățile propuse sunt relevante pentru scopul și obiectivele programului;
  • Localizare: proiectele se desfășoară pe teritoriul orașului Brașov;

Detalii referitoare la evaluarea aplicanților care au parteneri se pot consulta în ”Ghidul de aplicare”.

Cum și unde aplici pentru Brașov


Înscrierea se va face online accesând formularul din link.

Link-ul este disponibil și în Ghidul aplicantului, pe paginile de facebook ale Fundației Comunitare Brașov și pe pagina de facebook ”Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”.

Documentele anexe (buget, planificare Gantt și CV-uri) solicitate în formular se vor trimite către Grant Managerul de program pe adresa erika@fundatiacomunitarabrasov.ro

APLICĂ