
Într-o comunitate în care sănătatea emoțională este adesea ignorată, ZENHUB vine ca un răspuns concret și empatic. Proiectul creează un spațiu sigur, accesibil și incluziv pentru dezvoltarea personală și psiho-emoțională a copiilor, tinerilor, părinților și cadrelor didactice. Prin ateliere, consiliere și resurse educaționale, ZENHUB contribuie la susținerea sănătății emoționale și construiește o rețea comunitară dedicată unei generații mai echilibrate, reziliente și conectate

Asociația Zensibil

Programul se adresează copiilor și adolescenților cu vârste între 4 și 18 ani, proveniți din diverse medii sociale, inclusiv vulnerabile, cu sau fără dificultăți emoționale. Beneficiari direcți sunt și părinții acestora, cadrele didactice din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, precum și specialiști în educație și sănătate mintală (psihologi, terapeuți). Indirect, proiectul se adresează și comunității extinse din Galați, contribuind la construirea unui mediu educațional și social mai sănătos și empatic.

Iulie – decembrie, 2025

Copiii și adolescenții se confruntă tot mai des cu anxietate, lipsă de încredere, dificultăți relaționale și probleme de reglare emoțională, în contextul presiunilor sociale și lipsei unui sprijin adecvat. Proiectul răspunde acestei nevoi prin crearea unui spațiu în care sănătatea emoțională este susținută activ prin intervenții timpurii, educație socio-emoțională și implicarea părinților și cadrelor didactice.

ZENHUB facilitează ateliere de dezvoltare emoțională pentru copii și adolescenți, workshopuri pentru părinți și cadre didactice, sesiuni părinte-copil și webinarii interactive. Proiectul include și activități colaborative cu ONG-uri și specialiști, creând astfel un spațiu comunitar de învățare, sprijin și conectare în jurul sănătății mintale și emoționale.

Proiectul este implementat împreună cu psihoterapeuți, formatori, artiști educatori, cadre didactice, ONG-uri locale și voluntari. Specialiști precum Georgiana Damian-Savastru (psihoterapeut), Nicoleta Oana Cotet (psihoterapeut în formare) și Gina Seria (specialist BCBA) contribuie activ la livrarea atelierelor, alături de alți profesioniști implicați în educație, sănătate mintală și dezvoltare comunitară.

137.000 RON

Aprox. 300 de beneficiari direcți: – 100–200 copii și adolescenți (4–18 ani) – 50–100 părinți și tutori – 30–50 cadre didactice Peste 1000 beneficiari indirecți (familia extinsă, comunitatea locală, ONG-uri și instituții partenere).

7+ (coordonator, 3 specialiști/facilitatori, 1 responsabil comunicare, 2–3 voluntari)