Observatorul de la 4

INIȚIATIVĂ pentru Timișoara

Observatorul de la 4

Provocarea

Echipa Asociației de la 4, a decis să facă un parteneriat cu Seismo Lab prin intermediul căruia va ajuta la amenajarea spațiului exterior Institutului de Seismologie Timişoara. Acesta va consta în realizarea unui pavilion și a unui mobilier urban format din bănci, refugii de odihnă şi un rastel de biciclete. Obiectele vor fi create participative pentru a încuraja socializarea și coagularea unei comunităţi.

Cine?

Asociația de la 4

Pentru cine?

Elevi, studenţi și cadre didactice, membrii comunității locale interesate de ştiinţă, locuitorii din vecinătatea Institutului de Seismologie. Parcul având deschidere liberă, mobilierul urban și refugiul sunt destinate tuturor persoanelor care vin în vizită.

Când?

Septembrie- Decembrie 2021

De ce?

Proiectul rezolvă nevoia unui spațiu construit cu funcțiuni multiple prin intermediul căruia se va activa viitorul parc seismologic din cadrul observatorului. Astfel, aceste instalații vor deveni spaţii magnet, ce vor găzdui multiple workshopuri și alte activități de dezvoltare persoanală și profesională.

Cum?

Ca prim pas, vom începe prin definitivarea unei model 3D al grădinii amenajate, după care ne vom ocupa de realizarea mobilierului urban, instalarea materialelor informative, iar la final, vom realiza refugiul.

Împreună cu?

Echipa Observatorul Seismologic din Timișoara/ Seismo Lab-parc, profesori si studenti voluntari

Trainic

Modular

Munca în Echipa

Refugiu

Colectiv

Comunicare

Mobilier urban

Inițiativa în cifre

Suma

13.818 de lei

Beneficiari

+600

Membri echipă

Echipa este formată din opt membri, plus studenți voluntari.

Inițiativă sprijinită în Timişoara prin Fundația Comunitară Timişoara

APLICĂ