Amfiteatrul Micului Socrate – Spațiu pentru gândire critică și dialog

INIȚIATIVĂ pentru Arad

Amfiteatrul Micului Socrate – Spațiu pentru gândire critică și dialog

Provocarea

Gândirea critică este esențială pentru viață, ajutând copiii să ia decizii informate, să evalueze surse și să accepte sau respingă opinii rațional, sprijinind totodată performanța școlară. Raportul OECD – Future of Education and Skills 2030 o consideră o competență transformatoare, alături de creativitate, responsabilitate, reziliență și colaborare, iar UNESCO subliniază importanța ei în curricula secolului XXI. În România, implementarea rămâne deficitară, deși e menționată în politici educaționale. Proiectul Amfiteatrul Micului Socrate va valorifica materiale didactice originale cu exerciții de scriere argumentativă și va implementa metode validate de dezbateri pentru elevi, dezvoltând gândirea critică și abilități de media literacy adaptate elevilor.

Cine?

Asociația Grădina Științei

Pentru cine?

200 de elevi (100 primar, 100 gimnazial) din comuna Livada

Când?

martie - iulie

De ce?

Proiectul se adresează copiilor dintr-o comunitate rurală cu multe familii numeroase, care nu își permit ore suplimentare sau meditații, oferindu-le acces gratuit la cursuri de argumentare și gândire critică. Totodată, prin implicarea cadrelor didactice locale, ne dorim ca proiectul să devină un multiplicator de metode pentru școlile din zonă. Energia noastră vine din convingerea că facem ceva inedit și profund necesar, folosindu-ne de expertiza noastră combinată în educație, cercetare și formare. Suntem, de asemenea, extrem de motivați de potențialul de impact al unui asemenea proiect, știind că un copil care învață să gândească singur devine un adult capabil să schimbe lumea din jur cu discernământ și curaj.

Cum?

1. Organizarea a minimum 15 de sesiuni de învățare interactivă axate pe gândire critică și argumentare. 2. Amenajarea unui amfiteatru educațional în aer liber, din lemn, cu 30 de locuri, care va găzdui o parte dintre activitățile proiectului și va rămâne disponibil comunității pentru utilizări educative ulterioare. 3. Livrarea către publicul larg a unui eveniment de tip open science, 2 materiale video și a unui set de resurse didactice digitale pentru profesori și părinți, pentru replicarea activităților în alte școli.

Împreună cu?

Primăria Comunei Livada Școala Gimnazială Livada Facilitatori din cadrul ONG-ului ARDOR Zarei Chișevescu, elevă în clasa a XI-a la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timișoara, câștigătoare a Campionatului European de Dezbateri în limba germană „Jugend debattiert International” (Berlin, 2025)

gândire critică

dezbateri

infrastructură comunitară

amfiteatru

educație în rural

comunitate deschisă

colaborare

Inițiativa în cifre

Suma

40000 de lei

Beneficiari

200 de elevi din comuna Livada

Membri echipă

10

APLICĂ