NOUTĂȚI
Vă ținem la curent cu ce e mai nou în comunitățile de fond
Fundația Comunitară Galați și Lidl sprijină 8 inițiative de educație și mediu pentru Brăila
Un centru educațional comunitar alternativ, un Cineclub, o Eco bază comunitară, ateliere creative și activități prietenoase cu mediul vor deveni reper de bune-practici civice pentru Brăila și Galați
Opt inițiative civice care adresează nevoi educaționale și de mediu din comunitatea brăileană au fost finanțate cu suma totală de 240.902 de lei și vor fi implementate în perioada următoare, în timp ce organizatorii vor intra într-un program de mentorare, pentru a obține rezultate cât mai bune în activitățile lor. Demersul face parte din programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” - o inițiativă coordonată de Federația Fundațiile Comunitare din România, finanțată de Lidl cu o sumă totală de 1.430.000 lei și implementată prin fundațiile comunitare din 6 orașe. În Brăila, cele 8 proiecte finanțate prin program sunt gestionate de Fundaţia Comunitară Galați.
Inițiativele câștigătoare au fost alese pe baza unui concurs de proiecte la care au aplicat în total 22 de ONG-uri și grupuri de inițiative civice din Brăila, care au înscris propuneri ce au vizat soluționarea unor provocări brăilene, din domeniile mediu și educație. Procesul de selecție a durat aproximativ o lună, la finalul căreia au fost alese inițiative la firul ierbii, care propun soluții clare și participative, pornind de la nevoi bine identificate și ale căror rezultatele au în vedere schimbări pe termen mediu și lung. Dintre cele 8 inițiative pe care programul le va susține financiar şi cu un program de mentorat, se numără:
- Înființarea la Brăila a unui club pentru tineri, în cadrul căruia vor fi organizate activități educaționale non-formale de tip STEAM (bazate pe activități de știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) și care va fi un hub de socializare, dezvoltare personală și implicare civică pentru tineri;
- Co-finanțarea transformării unui fost punct termic din Cartierul Hipodrom într-un centru educațional comunitar alternativ și modern; /li>
- Reamenajarea unui spațiu verde în curtea unui liceu (o Ecobază), pentru a desfășura activități și ateliere formale și non-formale de educație ecologică, sportivă și nu numai; < /li>
- Cursuri de dezvoltare personală și consiliere vocațională pentru elevi și de formare de competențe digitale și învățare experimentală pentru profesori;
- Amenajarea unui spațiu în aer liber aparținând unei grădinițe și dedicat activităților de învățare prin joacă și dezvoltarea unui comportament prietenos cu mediul de la vârste fragede;
- Înființarea și formarea unui cineclub și introducerea filmului ca metodă alternativă de învățare pentru elevii de liceu;< /li>
Toate activitățile incluse în cele 8 proiecte finanțate se vor desfășura în perioada octombrie 2020 – martie 2021 în Brăila. Informațiile privind data la care se vor desfășura activităţile, clasele sau atelierele vor fi furnizate online și offline de către organizatorii proiectelor şi Fundaţia Comunitară Galați, începând cu luna
Pentru noi, un criteriu fundamental în ceea ce privește selecția inițiativelor în care ne implicăm este relevanța pentru contextul local. De aceea, ne bucurăm că putem susține proiecte de impact gândite de la zero de organizații locale, bazate pe informații relevante de la firul ierbii, pentru comunitatea din care fac parte, pornind de la niște nevoi foarte bine identificate. Ne bucurăm că putem sprijini astfel de inițiative pe cât de curajoase, pe atât de autentice și că putem contribui astfel la un viitor mai bun pentru comunitățile din care facem parte - a spus Cristina Hanganu, Director Comunicare & CSR, Lidl România.
Jurizarea pentru selecția proiectelor se va face conform unor criterii stabilite local de fiecare fundație comunitară. Echipele de jurizare vor fi alcătuite din reprezentanți ai sectorului non-guvernamental și/sau guvernamental, membri din consiliile de administrație ale fundațiilor comunitare, lideri din comunitate sau experți în domenii conexe direcțiilor de finanțare (pe probleme de incluziune socială, educație, mediu) și un reprezentant al finanțatorului, Lidl România.
„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități a ajuns, iată, la cea de-a doua etapă și începe deja să-și contureze scopul: soluții și inițiative locale curajoase și necesare, așa cum oamenii din aceste comunități le-au visat. Ne bucurăm să avem alături, ca parteneri de încredere, Fundațiile Comunitare din cele 5 orașe și abia așteptăm să vedem rezultatele acestui program, care sperăm să crească de la an la an” - a spus Cristina Hanganu, Director de comunicare & CSR, Lidl România.
Juriul a fost format din 5 specialiști cu expertiză în domeniile de educație, planificare urbană și arhitectură, evaluare și finanțări de proiecte naționale și internaționale, comunicare și PR, antreprenoriat și start-up, arii protejate și protecția mediului, CSR și dezvoltare organizațională și mobilizare comunitară.
Propunerile au fost evaluate pe baza criteriilor menționate în ghidul de aplicare de pe site-ul proiectului: impact, coerență, claritate, eficiența alocării de resurse, capacitatea de mobilizare a comunității și alte aspecte relevante detaliate în documentul la care au avut acces aplicanții.
Detalii despre programul de finanțare implementat pentru Brăila și alte materiale referitoare la program se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro și pe canalele de comunicare ale Fundației Comunitare Galați.