Ce înseamnă programul de finanțare la Botoșani?


Fondul pentru un viitor mai bun în comunități @Botoșani susține oamenii cu inițiativă din Municipiul Botoșani să dezvolte și să implementeze proiecte în domeniul educației care să îmbunătățească nivelul calității vieții locuitorilor, dar și capacitatea grupurilor de inițiativă, organizațiilor și instituțiilor școlare de a adresa mai bine nevoile comunității locale.

Finanțăm proiecte educaționale care să aducă plus valoare în comunitate. Căutăm inițiative curajoase, ambițioase, care ies din tipare și care inovează domeniul educațional.

Cine poate aplica

Grupuri de inițiativă

Grupuri nonformale alcătuite din minim trei cetățeni care se unesc pentru un scop comun (inclusiv grupuri de părinți și cadre didactice din cadrul unor unități școlare sau grupuri de cetățeni).

Organizații neguvernamentale

ONG-uri individuale sau parteneriate ale mai multor organizații, care activează în domeniile educație și mediu.

Etapele programului

01

Lansarea apelului de proiecte

Înscrierea proiectelor are loc în perioada 24 noiembrie 2021 - 5 ianuarie 2022 prin completarea formularului de înscriere. Echipa de fond va răspunde la întrebările venite de la comunitatea din Botoșani în legătură cu modalitatea de completare a formularelor şi identificarea celor mai bune soluţii la nevoile educaţionale.

02

Workshop-uri pentru generarea de idei, scriere de proiecte și feedback

Între 24 noiembrie 2021 și 20 decembrie 2021 potențialii aplicanți pot beneficia de sesiuni de incubare - asistență în completarea propunerii de proiect, susținute de Fundația Comunitară Iași. Această etapă este premergătoare procesului de selecție finală și are ca scop transformarea unor idei cu potențial, în proiecte care aduc plus-valoare comunității.

03

Selecţia proiectelor înscrise în concurs

Între 06.01.2022 și 31.01.2022 au loc următoarele etape de selecție și jurizare proiecte:

  • Evaluarea inițială de conformitate și eligibilitate pentru fond
  • Anunț public privind proiectele înscrise în concurs
  • Transmiterea proiectelor către Comitetul de jurizare pentru evaluare
  • Jurizarea proiectelor
  • Anunț public privind proiectele câștigătoare

04

Implementarea proiectelor

Proiectele se vor implementa din februarie 2022 până în iulie 2022.

05

Raportarea și comunicarea rezultatelor proiectelor finanţate

Raportarea financiară şi narativă a proiectelor se va realiza în primele săptămâni după finalizarea activităţilor (august 2022).

Calendarul programului

24 noiembrie 2021:

Lansare concurs de proiecte

5 ianuarie 2022, ora 16:00:

Încheierea perioadei de înscriere a proiectelor

6 - 26 ianuarie 2022:

Evaluarea și jurizarea proiectelor înscrise în concurs

Februarie – iulie 2022:

Implementarea proiectelor câștigătoare

August 2022:

Raportările proiectelor

Buget


Fondul disponibil la Botoșani, pentru inițiative din comunitate este de 245.000 ron.

Ce fel de proiecte susținem

Bibliotecă vie.

Club robotică pentru școlari.

Ateliere “Do-it-yourself”.

Direcții de finanțare

Inițiative de educaţie

Microgranturi acordate pe bază de concurs

Așa da

Aşteptăm proiecte care:
  • Urmăresc activarea unor spații din școală pentru desfășurarea de activități interactive cu elevii;
  • Încurajează implicarea civică și antreprenorială în rândul tinerilor;
  • Dezvoltă competențe pentru elevi care asigură adaptabilitatea pe piața forței de muncă;
  • Implementează activități educaționale de tipul do-it-yourself în domenii diverse;
  • Dezvoltă programe educaționale de tip peer learning;
  • Activează spații comunitare incluzive și sigure de joacă și învățare

Mai multe detalii despre proiectele pe care le încurajăm se pot găsi în ”Ghidul de finanțare”.

Așa nu

NU sunt de interes pentru Fond:
  • Proiecte care nu adresează nevoi din comunitatea din Vaslui.
  • Conferinţe sau evenimente care nu implică dezvoltarea de competenţe şi aptitudini în educaţie
  • Proiecte prin care se urmăreşte doar dotarea unui spaţiu fără activităţi educaţionale care să transforme spaţiul respectiv.
  • Proiecte de dotare a școlilor/bibliotecilor cu echipamente/ tehnologie fără un program de formare pentru utilizarea acestora și urmărirea aplicării în practică a celor învățate.
  • Activități de igienizare punctuale de spații neînsoțite de un program de educare a populației.

#Echipadefond la Botoșani

Ciprian-Mihai Păiuș

Director Executiv
ciprian.paius@fundatiacomunitaraiasi.ro
On the job:
Ciprian este responsabil cu construcția și coordonarea generală a Fondului. Alături de Doris, identifică și se consultă cu principalii actori din comunitate, în vederea adaptării programului la nevoile și specificul local. Ciprian se asigură de calitatea proceselor de lucru în echipa de proiect cu partenerii și aplicanții la fond.
After job:
Ciprian este pasionat de cărțile și filmele SF, de board games și natură.

Doris-Amalia Cojocariu

Grant Manager
doris.cojocariu@fundatiacomunitaraiasi.ro
On the job:
Doris este parte din procesul de consultare cu principalii actorii din comunitate pentru personalizarea programului la specificul local. Oferă suport tehnic potențialilor aplicanți, facilitează etapa de jurizare și evaluare a proiectelor, menține legătura cu inițiatorii proiectelor și este sprijin în etapa de raportare și evaluare a implementării.
After job:
Doris are la activ peste 10 vizionări ale serialului de comedie “Friends”.

Corina Farcaș

Coordonator Comunicare
corina.farcas@fundatiacomunitaraiasi.ro
On the job:
Corina face parte din echipa strategică de comunicare la nivel naţional. Împreună cu ceilalţi membri din fundaţii, stabileşte direcţii de abordare, atât în mediul online, cât şi în cel offline. La nivel local, este cea care povesteşte despre Fond în social media şi pe website-ul Fundaţiei Comunitare Iaşi.
After job:
Corina deţine o diplomă de Yoga Teacher 200h TTC în practicile Hatha Yoga şi Ashtanga.

”Credem că puterea unei comunități este dată de forţa legăturilor sociale specifice grupurilor mici, dar implicate în viața cetății. Încrederea socială se construiește prin acţiuni directe, care produc efecte observabile, iar aceste iniţiative care sunt generate de comunitate pentru comunitate pot, în timp, consolida încrederea de care comunitățile au nevoie pentru a se dezvolta.”

Ciprian Păiuș, Director Executiv, Federația Fundațiilor Comunitare din România

#Juriuldefond la Botoșani

Oana Căpraru

reprezentant Lidl România

Eugenia Ortansa Albu

Consilier Superior – Compartiment Relații Externe, Primăria Botoșani

Carmen Teodorescu

Trainer programe educaționale

Ciprian Hordilă

Organizator Open Camp Vaslui

Corina Farcaș

Psiholog, Specialist comunicare și relații publice Fundația Comunitară Iași

Cum vor fi jurizate proiectele la Botoșani


Comitetul de jurizare va primi pe 10 ianuarie 2022 acces la proiectele înscrise în concurs.
Perioada de lectură, analiză, verificare, notare și evaluare a proiectelor se va desfășura până în data de 21 ianuarie 2022. Juriul va acorda note pentru următoarele categorii de evaluare:

  • Impactul proiectului (număr de persoane care vor beneficia de acea soluție, direct și indirect, rezultate așteptate, efecte pe termen mediu și lung);
  • Prezentarea și administrarea proiectului;
  • Sustenabilitatea proiectului (posibilitatea menținerii și continuării soluției implementate);
  • Capacitatea instituţiei/organizației aplicante de a implementa proiectul.

Cum și unde aplici pentru Botoșani


Înscrierea proiectului se va face prin completarea următoarelor documente:
Formularul de aplicare
Bugetul proiectului
Calendarul de activități (GANTT)

Organizațiile și grupurile de inițiativă sunt invitate să depună aplicația detaliată cu descrierea proiectului și anexele, folosind formularele de aplicație puse la dispoziție pe platforma www.fondulpentruunviitormaibun.ro secțiunea Aplică>Ediția2022>Botoșani și transmiterea acestora pe adresa doris.cojocariu@fundatiacomunitaraiasi.ro. Termenul limită pentru depunerea aplicației este 5 ianuarie 2022, ora 16:00.

În 24h veți primi o confirmare a înregistrării complete a aplicației voastre. Dacă nu primiți o confirmare, vă rugăm să ne semnalați pe adresa de e-mail doris.cojocariu@fundatiacomunitaraiasi.ro sau să ne telefonați la numărul de telefon 0720.039.054 în intervalul orar 08:00-16:00.

Documente de aplicare


Mai jos găsești toate documentele necesare pentru a înscrie un proiect. Descarcă și parcurge ghidul. Aruncă un ochi pe cele două formulare pentru a vedea câmpurile de completat. După ce ți-ai clarificat detaliile proiectului, completează documentele formular necesare aplicării.

Ghidul aplicantului
Formular de înscriere proiect
Formular de buget

Dacă ai întrebări, scrie-ne la adresa: doris.cojocariu@fundatiacomunitaraiasi.ro Doris-Amalia Cojocariu, Grant Manager Fundaţia Comunitară Iaşi, sau contactează-ne telefon la 0720.039.054.

APLICĂ