Ce înseamnă programul de finanțare la Timişoara?


Fondul pentru un viitor mai bun în comunități susține oamenii cu inițiativă din Timișoara să dezvolte și să implementeze proiecte de educaţie, de mediu sau de îmbunătățire a spațiilor pentru comunitate. În același timp dorim să creștem capacitatea grupurilor și organizațiilor de a adresa mai bine nevoile comunității locale.
În acest scop căutăm idei, care ulterior vor fi sprijinite să fie formulate sub formă de proiecte. Potențialii aplicanți trebuie să lucreze împreună cu echipa Fundației Comunitare Timișoara (FCTM) în formatul unui Incubator pentru a-și dezvolta ideea într-o propunere de proiect fezabilă, cu potențial de finanțare.

Cine poate aplica

Grupuri de inițiativă

Grupuri nonformale de minim 3 cetățeni care se unesc pentru un scop comun, aflate la prima finanțare din partea FCTM.

Organizații neguvernamentale

ONG-uri individuale sau parteneriate a mai multor organizații care activează în domeniile educație și mediu în Timişoara.

Etapele programului

01

Apel

În data de 15 iunie lansăm apelul de înscriere idei de proiecte pentru Fondul pentru un viitor mai bun în comunități. Termenul limită pentru depunerea de proiecte este 15 iulie 2022, ora 18:00.

02

Primul Incubator de proiecte

În perioada 16 iunie - 12 iulie 2022 organizăm sesiuni de sprijin cu potențialii aplicanți. Sesiunile vor avea loc online, cu programare prealabilă. Programarea este disponibilă aici. Participarea la sesiunile Incubatorului este obligatorie.

03

Jurizarea proiectelor

În perioada 18-25 iulie va avea loc etapa de jurizare, în care membrii juriului vor decide ordinea proiectelor, în funcție de punctaje și care dintre proiecte vor primi finanțare, în funcție de bugetul total al fondului.

04

Anunţ proiecte selectate

În 2-10 august 2022 se va face publică lista proiectelor care vor primi finanțare prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități și lista de rezervă în caz de retrageri.

05

Al doilea Incubator de proiecte

Între 1-15 septembrie va avea loc a doua etapă de incubare, în care echipele câștigătoare vor avea parte de îndrumări pentru pregătirea contractelor și implementarea proiectelor, și contractarea.

06

Implementare

Până la data de 15 septembrie se va face plata contractelor și echipele câștigătoare pot începe implementarea proiectelor. Proiectele cu o valoare mai mare de 20.000 RON vor depune până la data de 1 decembrie un raport intermediar, în baza căruia vor primi a doua tranșă de finanțare

07

Raportare și încheiere program

Termenul limită de implementare este 31 martie 2023 iar raportul este așteptat până în data de 14 aprilie 2023.

Calendarul programului

15 iunie

Deschidere apel de proiecte

12 iulie, ora 18:00

Termen limită transmitere draft proiect

15 iulie ora 18:00

Termen limită încărcare versiune finală proiecte

18-25 iulie 2022

Jurizarea proiectelor preselectate

2-10 august 2022

Anunțarea proiectelor selectate

1 - 15 septembrie

Etapa 2 incubare și contractare

15 septembrie 2022

START implementare

1 decembrie 2022

Termen limită pentru raportare intermediară și plată tranșa 2 (pentru proiecte >20.000 RON)

31 martie 2023

FINISH implementare

14 aprilie 2023

Termen limită depunere raport final

Buget


Fondul disponibil la Timişoara, pentru inițiative din comunitate este de 245.000 lei

Ce fel de proiecte susținem

Educaţie prin experienţe

Spații comunitare incluzive

Direcții de finanțare

Inițiative de educaţie

Granturi acordate pe bază de concurs

Inițiative de mediu sau de îmbunătăţire de spații comunitare

Granturi acordate pe bază de concurs

Așa da


  • Dezvoltarea de abilități ale adulților sau copiilor pentru amenajarea și întreținerea de grădini urbane și spații verzi experimentale
  • Acțiuni care vizează deprinderea unor obiceiuri de colectare selectivă a deșeurilor și ecologizare a spațiului comun din cartiere, de pe malul canalului Bega, din incintele publice ale unor instituții de învățământ
  • Activarea de spații comunitare incluzive și sigure de joacă, sport și învățare în aer liber
  • Învățare non-formală în formate accesibile în spații publice
  • Socializare și conectare inter-generațională și între diverse categorii sociale
  • Activități în spații publice care promovează sănătatea fizică și mentală
  • Amenajarea și activarea de spații pentru practicarea de activități de relaxare sau sporturi în aer liber sau interior
  • Informarea și conștientizarea locuitorilor orașului cu privire la biodiversitate, calitatea aerului, a solului, a apei

Așa nu


  • Activități care se desfășoară în spații în care nu este posibil accesul deschis al publicului
  • Activități care se adresează unor grupuri închise, fără posibilitatea accesului deschis al altor membrii din comunitate
  • Exclusiv realizarea de platforme digitale
  • Igienizări punctuale de spații ce nu sunt însoțite de un program de educare a populației
  • Proiecte de dotare a școlilor cu echipamente/ tehnologie

#Echipadefond la Timișoara

Oana Petrescu

Grant Manager
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Oana coordonează activitățile care îi revin Fundației Comunitare Timișoara în organizarea evenimentului Timotion, și granturile acordate în cadrul Fondului. A studiat comunicare și relații publice și are experiențe cu diferite proiecte comunitare și culturale.
After job:
Descoperă lumea din lung în lat, și e actriță la un teatru mic și vechi din Timișoara când nu e pandemie.

Teodora Borghoff

Director Programe
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Teodora este unul dintre membrii fondatori ai Fundației Comunitare Timișoara, timp de 4 ani a fost membru în Board și de curând s-a alăturat echipei executive. Coordonează procesele de design ale programelor si fondurilor gestionate de către Fundație și de incubare a ideilor de proiecte din comunitate.
After job:
Grădinărește și meșterește în gospodăria de la țară.

Bianca Băilă

Coordonator Comunicare
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Bianca comunică şi coordonează programe şi iniţiative pentru comunitate la Fundaţia Comunitară Timişoara din 2018. A studiat arte vizuale şi sociologie iar la Fundaţia Comunitară Timişoara a descoperit cum concepte şi proiecţii pentru viitor şi comunitate prind formă atunci când oamenii potriviţi colaborează şi sunt ajutaţi să descopere resurse.
After job:
Vorbeşte mult despre artă. Dezvoltă acasă o junglă urbană indoor şi outdoor.

Daniela Chesaru

Director Executiv
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Daniela este unul dintre membrii fondatori ai Fundației Comunitare Timișoara pe care o conduce de la înființare. Este responsabilă cu construcția și coordonarea generală a Fondului, comunicarea cu partenerii instituționali și supervizează calitatea proceselor administrative.
After job:
Îi plac plimbările lungi în natură și ieșirile cu bicicleta.

“Fondul pentru un viitor mai bun în comunități a arătat deja la Timişoara că există un potențial de implicare comunitară. Revenim cu o nouă ediţie la Timişoara, cu încrederea că vom descoperi soluții noi și relevante pentru comunitatea locală. Prin acest program de finanțare ne dorim să creștem capacitatea grupurilor și organizațiilor din Timişoara de a adresa mai bine nevoile locale legate de mediu şi educaţie și de a colabora între ele pentru creșterea impactului acţiunilor lor.”

Daniela Chesaru, Director executiv - Fundaţia Comunitară Timişoara

#Juriuldefond la Timișoara

Cum vor fi jurizate proiectele la Timişoara


Selecția finală va fi realizată de către un juriu dedicat, format din specialişti în domenii legate de temele Fondului, împreună cu un membru din Consiliul Director al Fundației Comunitare Timişoara şi un membru din partea Lidl România. Află mai multe despre grila de evaluare din ”Ghidul de finanțare” disponibil mai jos.

Cum și unde aplici pentru Timişoara


Până în data de 15 iulie 2022, ora 18:00, aplicanții vor încărca formularul de proiect și anexa de buget în forma finală, pe platforma: https://fctm.grantmanager.ro. Proiectele preselectate, care au trecut prin incubare, vor intra în etapa de evaluare de către juriul extern.

Documente de aplicare


Mai jos găsiţi toate documentele necesare pentru a înscrie o idee de proiect:

Ghid de finanțare
Formularul de înscriere
Formular de buget

Pentru întrebări legate de aplicație, ne puteți contacta la adresa: fundatiacomunitaratm@gmail.com

APLICĂ