Ce înseamnă programul de finanțare la Buzău?
Conectarea și revitalizarea comunității


Prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Buzău, ne dorim să aducem buzoienii mai aproape de obiectivele de dezvoltare ale comunității locale. Încurajăm grupurile de inițiativă și ONG-urile să colaboreze pentru a crea o schimbare pozitivă în oraș. Credem că educația și mediul reprezintă două priorități ce necesită resurse și dedicare din partea locuitorilor Municipiului Buzău. Prin acest program de finanțare lansăm un apel la implicare comunitară către tineri și adulți, deopotrivă. Intenția noastră este să ne folosim energia și creativitatea în scopul binelui comun și al construirii unui viitor sustenabil.

Cine poate aplica

Grupuri de Inițiativă

Grupuri nonformale, formate din minim trei cetățeni (cel puțin 1 adult) care se unesc pentru un scop comun.

Organizații neguvernamentale

ONG-uri individuale sau parteneriate a mai multor organizații, care activează în domeniile educație și mediu.

Etapele programului

01

Apel

În perioada 24 noiembrie - 20 decembrie 2021, organizațiile non-guvernamentale și grupurile de inițiativă care au idei de proiecte în domeniile educație și/sau mediu pot aplica pentru finanțare. Selecția va fi făcută de un juriu stabilit local în baza unor criterii comunicate transparent în Ghidul aplicantului.

02

Sesiuni de consiliere și mentorat

Aceste sesiuni reprezintă un mecanism de sprijin pentru organizațiile și grupurile de inițiativă de a-și dezvolta ideea într-un proiect fezabil, cu șanse de finanțare. De asemenea, rolul acestora este și de a aduce împreună echipele și specialiștii care au idei pentru Buzău și de a crea posibile sinergii în planificarea propunerilor de proiecte.

03

Selecție

Sunt eligibile proiectele care propun activități de îmbunătățire a educației și/sau a mediului, și de creștere a capacității grupurilor și organizațiilor pentru a adresa mai bine nevoile comunității locale. Ne dorim ca proiectele pe care le propuneți spre finanțare să ajute la activarea și revitalizarea comunității buzoiene.

04

Implementare

Echipele de proiect vor primi sprijin din partea Fundației Comunitare Buzău la începutul și pe parcursul perioadei de implementare a proiectului. De asemenea, Fundația are rolul de a monitoriza și de a menține o comunicare constantă cu echipele de proiect.

05

Raportare și încheiere program

Echipele de proiect finanțate prin programul Fondul 3.0 vor transmite către Fundația Comunitară Buzău, la finalizarea activităților programate, un raport narativ privind modul de implementare și de atingere a obiectivelor proiectului și un raport financiar privind modul de efectuare a cheltuielilor. Rapoartele vor fi însoțite de fotografii surprinse pe parcursul derulării implementării proiectelor și în timpul evenimentelor organizate, precum și alte documente justificative.

Calendarul programului

24 noiembrie:

lansarea apelului de proiecte;

29 noiembrie - 20 decembrie:

mentorat pentru rafinarea ideilor de proiecte;

20 decembrie:

transmiterea propunerii finale de proiect;

5-10 ianuarie:

preselecție idei de proiecte pentru jurizare;

11-21 ianuarie:

jurizare;

5 februarie:

anunț public privind proiectele câștigătoare;

7-14 februarie:

contractarea finanțărilor;

7-28 februarie:

incubator pentru creșterea capacității de implementare a proiectelor;

februarie - iulie:

implementarea și monitorizarea proiectelor;

august:

implementarea și monitorizarea proiectelor;

Buget


Fondul disponibil la Buzău, pentru inițiative din comunitate este de 245 000 RON

Ce fel de proiecte susținem

Educație comunitară

Regenerare urbană

Direcții de finanțare

Inițiative de educaţie

Microgranturi acordate pe bază de concurs

Inițiative de mediu

Microgranturi acordate pe bază de concurs

Așa da

  • Acțiuni care vizează deprinderea unor obiceiuri de colectare selectivă a deșeurilor și ecologizare a spațiului comun din zonele urbane;
  • Crearea de spații funcționale verzi în cartiere;
  • Proiecte care contribuie la încurajarea educației pentru mediu;
  • Dezvoltarea de abilități ale copiilor, tinerilor și adulților pentru amenajarea și întreținerea spațiilor urbane;
  • Informarea și conștientizarea locuitorilor orașului cu privire la biodiversitate, calitatea aerului, a solului și a apei;
  • Proiecte care stimulează colaborarea și co-crearea;
  • Activități educative și inovative realizate prin metode non-formale accesibile în spații publice;
  • Proiecte care vizează implicarea în dezvoltarea comunității locale;
  • Activarea de spații comunitare inclusive și sigure de învățare;
  • Conectarea inter-generațională și între diverse categorii sociale.

Așa nu

  • Proiecte de dotare a școlilor/bibliotecilor/ong-urilor/altor spații comunitare cu echipamente/tehnologie neînsoțite de un program de formare pentru utilizarea acestora și urmărirea aplicării în practică a celor învățate;
  • Proiecte care prevăd exclusiv realizarea de platforme digitale sau programe educaționale teoretice;
  • Activități non-formale de învățare care se adresează unor grupuri închise, fără posibilitatea accesului deschis al altor membri din comunitate;
  • Conferințe, seminarii și ateliere pedagogice care nu urmăresc în mod activ aplicarea ulterioară a celor învățate;
  • Ecologizări punctuale de spații neînsoțite de un program de educare a populației;
  • Proiecte duplicate care nu sunt adaptate la specificul local.

#Echipadefond la Buzău

Aura

Director Executiv
Fundația Comunitară Buzău
aura@fcbz.ro
On the job:
Aura este Director Executiv și membru fondator al Fundației. Crede în puterea oamenilor de a se uni și de a face lucrurile bune împreună. Are experiență ca project manager, evaluator de proiecte, activând, în același timp, experiență în domeniul dezvoltării comunitare.

After job:
Îți poate vorbi ore în șir despre folclorul și tradițiile românești. Este pasionată de antropologie și design vestimentar.

Ana

Grant Manager
Fundația Comunitară Buzău
ana@fcbz.ro
On the job:
Ana se află în procesul de on-boarding în Fundație și de curând Grant Manager. Este o fire comunicativă și deschisă către a învăța lucruri noi. Ea își dorește să cunoască oameni cu inițiativă din comunitate, să colaboreze cu aceștia și să aducă la viață idei pentru o societate mai bună.

After job:
Dintotdeauna a fost interesată de diplomație și învață despre acest domeniu. Călătorește și studiază diverse culturi. Are o cățelușă pe nume Lisa și își petrece timpul liber împreună cu aceasta.

Valentina

Manager Produs
Fundația Comunitară Buzău
valentina@fcbz.ro
On the job
Valentina lucrează sub deviza „împreună putem face lucruri care contează”! În prezent învață despre munca în ONG pentru a „planta” fapte bune. Are o experiență profesională diversă, de la domeniul chimiei la social media. Dorește să împărtășească experiențele și valorile sale cu ceilalți.

After job:
Este pasionată de citit. Îi place să ajute la redactarea și tehnoredactarea de texte, să petreacă timpul liber în natură (pe care o surprinde în fotografie), și să descopere oamenii care ar putea fi modele în diferite domenii.

”În fiecare zi sunt motivată de oamenii creativi, cu inițiativă și dorință de a face bine fără a aștepta ceva în schimb. Simt cum acest bulgăre de zăpadă al proiectelor frumoase pentru comunitate și pentru oameni devine din ce în ce mai mare. Puterea exemplului este un fascinant mobilizator și motiv de inspirație pentru cei ce nu au curajul încă sau simt nevoia de un punct de sprijin în continuarea ideilor dedicate comunitații. Pentru mine „împreună” este unul dintre cele mai frumoase cuvinte.”

Aura Cășaru, Director Executiv, Fundația Comunitară Buzău

#Juriuldefond la Buzău

Maria Cristina Stanciu

Reprezentant Expansiune Lidl România

Paula Mihai

Expert în management educațional, nonformal și global

Thorsten Kirschner

Consultant în dezvoltare locală și internațională

Tolea Postovei

Coordonator de proiecte pentru tineri

Tony Nicolae

Expert în educația din sectorul public

Mihaela Sofronea

Specialist în PR și comunicare pe zona de mediu

Cum vor fi jurizate proiectele la Buzău


Decizia finală este realizată de către un juriu dedicat, pe baza grilei de evaluare din Ghidul Aplicantului. Echipa de jurizare va selecta propunerile de proiecte cu cel mai mare impact și cea mai mare viabilitate. Evaluarea proiectelor se va realiza prin acordarea de către fiecare membru al juriului a unui punctaj cuprins între 0 și 5 puncte pentru fiecare criteriu de evaluare după cum urmează:

  • Impactul proiectului – 5 puncte;
  • Prezentarea și administrarea proiectului – 5 puncte;
  • Sustenabilitatea proiectului – 5 puncte;
  • Capacitatea Instituției/organizației/grupului de inițiativă de a implementa proiectul – 5 puncte;
  • Inovație – 5 puncte.

Prin urmare, punctajul maxim pe care îl poate obține un proiect pentru îndeplinirea tuturor criteriilor de evaluare de la un singur membru al Comitetului de jurizare este de 25 puncte.

Cum și unde aplici pentru Buzău


Înscrierea proiectului se va face prin completarea următoarelor documente:

  1. Formularul de aplicare
  2. Bugetul proiectului
  3. Calendarul de activități (GANTT)

Organizațiile și grupurile de inițiativă sunt invitate să depună aplicația detaliată cu descrierea proiectului și anexele, folosind formularele de aplicație puse la dispoziție pe platforma www.fondulpentruunviitormaibun.ro secțiunea Aplică>Ediția2022>Buzău și transmiterea acestora pe adresa contact@fcbz.ro.

Documente de aplicare


Pentru întrebări legate de aplicație, ne puteți contacta la adresa contact@fcbz.ro

APLICĂ