Ce înseamnă programul de finanțare la Timişoara:


Fondul pentru un viitor mai bun în comunități susține oamenii cu inițiativă din Timișoara să dezvolte și să implementeze proiecte de îmbunătățire a spațiului urban comun și care au și o componentă educativă, în contextul provocărilor generate de pandemia SarsCov2 în societate. În același timp ne dorim să creștem capacitatea grupurilor și organizațiilor de a adresa mai bine nevoile comunității locale.
În acest scop căutăm idei, care ulterior vor fi sprijinite să fie formulate sub formă de proiecte. Participanții selectați vor lucra împreună cu echipa Fundației Comunitare Timișoara în formatul unui Incubator și astfel își vor dezvolta ideea într-o propunere de proiect fezabilă, cu potențial de finanțare. Juriul fondului va selecta dintre propunerile de proiecte incubate, acele proiecte care vor fi susținute financiar pentru implementare, în decurs de şase luni.

Cine poate aplica

Grupuri de inițiativă

Grupuri fără personalitate juridică, compus din minimum 3 persoane care își asumă împreună planificarea și implementarea unui proiect.

Organizații neguvernamentale

ONG-uri locale care activează în Timişoara, inclusiv asociații de părinți și studenți.

Etapele programului

01

Propuneri idei de proiecte

În data de 19 mai 2021 lansăm apelul de înscriere idei de proiecte, împreună cu prima etapă de incubare, dedicată tuturor celor interesați să aplice.

02

Primul Incubator de proiecte

Vom organiza sesiuni online de îndrumare și întâlniri de feedback individual la care pot lua parte toți cei interesați să aplice la Fond. Accesul se va face de pe pagina de Facebook . Participarea la activitățile Incubatorului este opțională.

03

Depunere proiecte

Până în data de 6 iunie 2021, ora 18:00, echipele vor trimite formularul de proiect și anexa de buget în forma finală, prin e-mail la adresa fundatiacomunitaratm@gmail.com , și vor intra în etapa de evaluare de către juriul extern.

04

Selecția proiectelor finaliste

În perioada 6-26 iunie va avea loc etapa de jurizare, în care membrii juriului vor decide care dintre proiectele preselectate vor primi finanțare.

05

A doua incubare

Între 28 iunie - 14 iulie va avea loc a doua etapă de incubare, în care echipele câștigătoare vor avea parte de ultimele îndrumări pentru pregătirea contractelor și implementarea proiectelor.

06

Implementare

Începând cu data de 15 iulie facem plata contractelor și echipele câștigătoare pot începe implementarea proiectelor. Proiectele cu o valoare mai mare de 5000 euro vor depune până la data de 30 septembrie un raport intermediar, în baza căruia vor primi a doua tranșă de finanțare. Termenul limită de implementare este 31 decembrie 2021.

07

Raportare și încheiere program

Raportul final este așteptat până în data de 15 ianuarie 2022.

Calendarul programului

19 mai 2021

Lansare apel idei de proiecte

20 mai – 4 iunie

Etapa 1 incubare – asistență completare

6 iunie ora 18:00

Termen limită depunere proiecte

6 - 22 iunie 2021

Jurizarea proiectelor

28 iunie 2021

Anunțarea proiectelor selectate

29 iunie - 14 iulie

Etapa 2 incubare – pregătire implementare

15 iulie 2021

START implementare

30 septembrie 2021

Raportare intermediară și plată tranșa 2 (doar pentru proiecte > 20.000 lei)

31 decembrie 2021

FINISH implementare

15 ianuarie 2022

Termen limită depunere raport final

Buget


Fondul disponibil la Timişoara pentru inițiative din comunitate este de 246 000 lei

Ce fel de proiecte susținem

Spaţii verzi comunitare

Educaţie pentru mediu

Direcții de finanțare

Așa da

Exemple de activități ce pot fi incluse în ideile de proiecte:
  • Dezvoltarea de abilități ale adulților sau copiilor pentru amenajarea și întreținerea de grădini urbane și spații verzi experimentale;
  • Acțiuni care vizează deprinderea unor obiceiuri de colectare selectivă a deșeurilor și ecologizare a spațiului comun din cartiere, de pe malul canalului Bega, din incintele publice ale unor instituții de învățământ
  • Activarea de spații comunitare incluzive și sigure de joacă, sport și învățare în aer liber
  • Învățare non-formală în formate accesibile în spații publice
  • Socializare și conectare inter-generațională și între diverse categorii sociale
  • Activități în spații publice care promovează sănătatea fizică și mentală
  • Amenajarea și activarea de spații pentru practicarea de activități de relaxare sau sporturi în aer liber
  • Informarea și conștientizarea locuitorilor orașului cu privire la biodiversitate, calitatea aerului, a solului, a apei

Așa nu

Exemple de activităţi care NU sunt de interes pentru Fond (lista de mai jos este doar orientativă, nu este exhaustivă):
  • Activități care se desfășoară în spații în care nu este posibil accesul deschis al publicului
  • Activități care se adresează unor grupuri închise, fără posibilitatea accesului deschis al altor membrii din comunitate
  • Exclusiv realizarea de platforme digitale
  • Iienizări punctuale de spații ce nu sunt însoțite de un program de educare a populației
  • Proiecte de dotare a școlilor cu echipamente/ tehnologie.

#Echipadefond la Timișoara

Oana Petrescu

Grant Manager
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Oana coordonează activitățile care îi revin Fundației Comunitare Timișoara în organizarea evenimentului Timotion, și granturile acordate în cadrul Fondului. A studiat comunicare și relații publice și are experiențe cu diferite proiecte comunitare și culturale.
After job:
Descoperă lumea din lung în lat, și e actriță la un teatru mic și vechi din Timișoara când nu e pandemie.

Teodora Borghoff

Director Programe
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Teodora este unul dintre membrii fondatori ai Fundației Comunitare Timișoara, timp de 4 ani a fost membru în Board și de curând s-a alăturat echipei executive. Coordonează procesele de design ale programelor si fondurilor gestionate de către Fundație și de incubare a ideilor de proiecte din comunitate.
After job:
Grădinărește și meșterește în gospodăria de la țară.

Bianca Băilă

Coordonator Comunicare
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Bianca comunică şi coordonează programe şi iniţiative pentru comunitate la Fundaţia Comunitară Timişoara din 2018. A studiat arte vizuale şi sociologie iar la Fundaţia Comunitară Timişoara a descoperit cum concepte şi proiecţii pentru viitor şi comunitate prind formă atunci când oamenii potriviţi colaborează şi sunt ajutaţi să descopere resurse.
After job:
Vorbeşte mult despre artă. Dezvoltă acasă o junglă urbană indoor şi outdoor.

Daniela Chesaru

Director Executiv
Fundația Comunitară Timişoara
fundatiacomunitaratm@gmail.com
On the job:
Daniela este unul dintre membrii fondatori ai Fundației Comunitare Timișoara pe care o conduce de la înființare. Este responsabilă cu construcția și coordonarea generală a Fondului, comunicarea cu partenerii instituționali și supervizează calitatea proceselor administrative.
After job:
Îi plac plimbările lungi în natură și ieșirile cu bicicleta.

“Ultimul an a fost unul greu pentru toate ONG-urile, proiectele și beneficiarii lor. Oamenii care au ales să se implice în comunitate ne-au demonstrat că dacă suntem solidari putem găsi soluții împreună. Ne propunem să susţinem în continuare locuitorii oraşului cu iniţiativă, pe cei preocupaţi de comunitate şi de oraş.”

Daniela Chesaru, director executiv Fundația Comunitară Timișoara

#Juriuldefond la Timișoara

Cum vor fi jurizate proiectele la Timişoara


Selecția finală va fi realizată de către un juriu dedicat, format din specialişti în domenii legate de temele Fondului, împreună cu un membru din Consiliul Director al Fundației Comunitare Timişoara şi un membru din partea Lidl România. Află mai multe despre grila de evaluare din ”Ghidul de finanțare” disponibil mai jos.

Cum și unde aplici pentru Timişoara


Pentru înscriere este necesară completarea formularelor online, până la data de 6 iunie, ora 18:00 şi trimiterea lor la adresa fundatiacomunitaratm@gmail.com

Documente de aplicare


Mai jos găsiţi toate documentele necesare pentru a înscrie o idee de proiect.

Pentru întrebări legate de aplicație, ne puteți contacta la adresa: fundatiacomunitaratm@gmail.com

APLICĂ